În data de 26.04.2023, a fost despre cei care își doresc o comunitate mai bună și o familie a antreprenorilor care să se dezvolte și să se ajute reciproc.
Asociația Întreprinzătorilor Maramureș a organizat Adunarea Generală Ordinară în care s-au discutat teme de interes atât pentru asociație și firmele din cadrul ei, dar și în ce privește comunitatea băimăreană.
Unul dintre aspectele centrale ale Adunării Generale a fost dezbaterea și planificarea inițiativelor viitoare ale asociației. Membrii au avut ocazia de a-și exprima ideile și preocupările lor, precum și de a propune proiecte și acțiuni care să sprijine creșterea economică și dezvoltarea sustenabilă a afacerilor locale.
La finalul Adunării Generale, AIM a subliniat importanța colaborării și a solidarității în comunitatea de afaceri.
Cină festivă a fost un prilej bun pentru a marca acest moment special, iar Adrian Sînă și trupa Akcent Live Band au oferit o atmosferă plăcută și relaxantă în care membrii au putut socializa și aprofunda relațiile profesionale și personale.
Mulțumim tuturor membrilor care au participat la eveniment.
Consiliul Director al AIM