Evenimente

AIM organizează „Business Forum Nord – Vest”, ediția a II-a

În data de 6 octombrie 2022 organizăm „Business Forum Nord – Vest”, ediția a II-a, în parteneriat cu organizațiile membre ale UNPR: Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest și Asociația Camera Meșteșugarilor din Satu Mare, Federația Patronilor Bihor, Organizația Patronilor Sălaj, sub egida Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR).

Evenimentul va avea loc la Hotel Magus, Baia Mare și va fi dedicat dezvoltării mediului de afaceri regional, punând accent pe două subiecte de maximă importanță și actualitate: fondurile europene și leadership-ul.

Domeniul fondurilor europene este deosebit de important pentru mediul de afaceri, deoarece finanțarea nerambursabilă poate constitui un motor al dezvoltării afacerilor, fapt pentru care îi avem ca invitați speciali pe: domnul Marcel-Ioan Boloș - Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și domnul Constantin-Daniel Cadariu - Ministrul Antreprenoriatului și Turismului. Dialogul dintre invitații speciali și reprezentanții mediului de afaceri va cuprinde atât principalele direcții spre care se vor îndrepta în viitorul apropiat fondurile europene și guvernamentale, cât și proiectele de creștere economică bazate pe dezvoltarea turismului. În acest fel, participanții la Business Forum Nord-Vest, ediția a II-a, vor avea ocazia de a obține informații valoroase care îi vor ajuta să-și stabilească o strategie eficientă de dezvoltare a afacerilor, în corelare cu planificarea financiară multianuală adoptată de Uniunea Europeană.

Forumul va continua cu o sesiune interactivă despre semnificația și rolul leadership-ului pentru un business eficient, susținută de îndrăgitul actor Bogdan Bob Rădulescu, care este în același timp și un antreprenor de succes. Acesta va prezenta soluții practice pentru crearea mindset-ului potrivit unui lider, bazat pe calitățile importante pe care liderii adevărați le au: imaginație, libertate de gândire, inventivitate și, nu în ultimul rând, umor sau chiar modestie.

Ultima parte este dedicată cinei festive și interacțiunii directe dintre oamenii de afaceri, într-o sesiune de networking agreabil, atmosfera evenimentului fiind creată și întreținută de îndrăgita formație maramureșeană „Taraful Rutenilor și Carmen Chindriș”.

Îi invităm pe toți antreprenorii care doresc să participe la „Business Forum Nord – Vest”, ediția a II-a, să se înscrie accesând acest link: https://forms.gle/9bpCDdstd3ypbeRZA.

Consiliul Director al AIM

Contact Asociația Întreprinzătorilor Maramureș

Sediul social: Str. 1 Mai nr. 25, Baia Mare, jud. Maramureș email: office@patronatmm.ro Tel: +40.747.078.269
Copyright © 2024 l Asociația Întreprinzătorilor Maramureș membru al Uniunii Naționale a Patronatului Român