Asociația Întreprinzătorilor Maramureș în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Maramureș organizează o sesiune de informare cu privire la principalele scheme de finanțare de la bugetul de stat, Microindustrializare 2022 și Startup Nation 2022. Aceasta va avea loc în data de 08.06.2022, începând cu ora 11:00, la Centrul de Instruire și Marketing al Camerei de Comerț și Industrie Maramureș ”Gheorghe Marcaș”, situat în Baia Mare, Aleea Expoziției nr. 5.
Programul naţional multianual de microindustrializare implementat de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) prin intermediul Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE) are ca obiectiv susţinerea investiţiilor în sectoarele prioritare de producție, creşterea volumului de activitate şi a competitivităţii IMM din aceste sectoare, promovarea producției interne și a conceptului “Fabricat în România”.
Startup Nation 2022, care a suscitat intens interesul antreprenorilor aflați la început de drum, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii și vizează realizarea unei economice inteligente, sustenabile și incluzive bazate pe digitalizare și inovare
Prezentarea celor două programe de finanțare va fi realizată de domnul Mircea Miheștean, director executiv A.I.M.M.A.I.P.E. Cluj-Napoca, agenția guvernamentală însărcinată cu implementarea acestora.
Toți antreprenorii care doresc să afle detaliile celor două programe de finanțare, activitățile și cheltuielile eligibile, precum și eventualele diferențe față de alte scheme de ajutor de stat, sunt invitați să confirme participarea completând formularul de AICI, sau la una dintre adresele de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., ori la numărul de telefon 0747078269.