Daniela Stamatoiu, reprezentantul AD Cont S.R.L. - membru în Consiliul Director al Asociației Întreprinzătorilor Maramureș, a fost desemnată de Consiliul Județean Maramureș pentru a face parte din consiliul de administrație al societății care va înființa și va administra parcul industrial.
În urma dialogului instituțional purtat între reprezentantul Consiliului Director al AIM și domnul Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, AIM a fost invitată să nominalizeze unul dintre membrii organizației în vederea alegerii membrilor consiliului de administrație al societății comerciale Parcuri Industriale Maramureș S.A., înființată de UAT Județul Maramureș potrivit HCJ nr. 5/2021.
Scopul noii societăți comerciale este de a înființa și a administra un parc industrial în județul Maramureș, esențial pentru dezvoltarea economico-socială a județului, iar potrivit legii, cel puțin doi dintre membrii consiliului de administrație trebuie să aibă studii economice sau juridice și experiență în unul dintre domeniile economic, juridic, contabilitate, audit sau financiar, de cel puțin 5 ani.
Astfel, Consiliul Director al AIM a decis nominalizarea doamnei Daniela Stamatoiu reprezentantul AD Cont S.R.L. drept candidat din partea asociației în procesul de selecție a membrilor consiliului de administrație al societății comerciale înființate de Consiliul Județean, proces desfășurat în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Doamna Daniela Stamatoiu deține calitațile de auditor financiar și expert contabil autorizat, având o experiență de peste 15 ani în administrarea afacerilor. Corectitudinea și profesionalismul care o caracterizează reprezintă garanția asigurării unei conduceri după principii eficiente și pragmatice a societății comerciale Parcuri Industriale Maramureș S.A.
Consiliul Director al AIM