Evenimente

Previous Next

AIM în dialog cu parlamentarii

Vineri, 11 octombrie 2019, a avut loc o primă întâlnire între membrii Asociației Întreprinzătorilor Maramureș și parlamentarii județului. Scopul principal a fost stabilirea bazelor unei viitoare colaborări, pentru identificarea unor soluții concrete la problemele actuale ale mediului privat.

 Dintre reprezentanții județului, au fost prezenți la dezbateri: senatorul Covaciu Severica (PMP), deputatul Duruș Vlad Emanuel (USR), deputatul Apjok Norbert (UDMR) și deputatul Matei Călin-Vasile-Andrei (PSD), prin consilierul său.

AIM a prezentat situații punctuale ale problemelor existente cu care se confruntă mediul privat, pentru a se iniția proiecte legislative și a se facilita rezolvarea acestora. Domeniile de interes au fost:

  • Concurența neloială și activitățile ilicite din mediul privat.
  • Nivelul ridicat al birocrației și consecințele fenomenului.
  • Probleme specifice din domeniul construcțiilor.
  • Turismul și situația actuală a companiilor din domeniu.
  • Problema medicilor din mediul privat.
  • Agricultura și situația terenurilor abandonate care beneficiează de subvenții.
  • Informatizarea sistemelor din zona publică – necesitatea promovării și implementării rapide a modelului de e-guvernare și e-digitalizare din țările Europei.
  • În plus, ca particularitate pentru Maramureș, toate părțile prezente au considerat necesară coeziunea forțelor pentru introducerea de noi curse internaționale pe Aeroportul Baia Mare.

Dezbaterea cu parlamentarii a avut ca finalitate inițierea unui angajament de colaborare, prin care AIM să poată semnala oricând probleme legislative și propuneri de inițiative pentru soluționarea lor. Acesta reprezintă un pas mic, dar important, în găsirea unor soluții eficiente pentru accelerarea dezvoltării mediului de afaceri și a județului în ansamblul său.           

Consiliul Director al AIM

Contact Asociația Întreprinzătorilor Maramureș

Sediul social: Str. Griviței nr. 20, Baia Mare, jud. Maramureș email: office@patronatmm.ro Tel: +40.747.078.269
Copyright © 2024 l Asociația Întreprinzătorilor Maramureș membru al Uniunii Naționale a Patronatului Român