Evenimente

Previous Next

Întâlnire cu mediul privat din regiunea Borșa-Vișeu

În perioada 23–24 mai 2019, Asociația Întreprinzătorilor Maramureș a organizat ședința extinsă a Consiliului Director, la Borșa, Maramureș, urmată în a doua parte de o întâlnire specială cu 19 companii reprezentative din regiunea Borșa–Vișeu, pentru întărirea relațiilor profesionale din mediul de business zonal și găsirea unor oportunități reale de dezvoltare a mediului privat al județului.

Ziua a început cu ședința Consiliului Director al AIM, în care s-au stabilit acțiunile strategice viitoare și principalele domenii de interes ale asociației pentru perioada următoare, în vederea promovării unui mediu de afaceri zonal puternic, prin implicarea activă a firmelor membre AIM.

Partea a doua a evenimentului a fost dedicată întâlnirii cu oamenii de afaceri din zonă. Aceștia s-au arătat interesați de dialogul cu membrii AIM și chiar au venit cu viziuni noi și idei de business, care să ajute la progresului economic zonal.

În acest context, cei doi invitați speciali au întregit viziunea de viitor al unui mediu de business competitiv, prin prezentări de actualitate din domeniul antreprenorial. Astfel, reprezentanta AJOFM Maramureș, Oana Oșanu, a vorbit despre facilitățile financiare acordate de stat firmelor pentru stimularea ocupării locurilor de muncă, dar și realizarea unui dialog constructiv cu reprezentanții instituțiilor publice și mediului privat, pentru o mai bună anticipare a schimbărilor apărute pe piața muncii. Totodată, trainerul de business, Paul Ioviță, a prezentat metode eficiente de a atrage și de a menține forța de muncă calificată, precum și o serie de tehnici de comunicare între patronate și salariați, pentru facilitarea unei bune comunicări și implicări a tuturor actorilor pieței muncii.

Discuțiile au continuat în cadrul unei sesiuni de networking antreprenorial, unde participanții au avut ocazia de a socializa și de a atinge subiecte de interes comun, fiind, astfel, un prilej de dezbatere a preocupărilor reale ale mediului de afaceri din zonă și a priorităților acestora.

Ovidiu Goga, reprezentant al Sov Consulting SRL, președinte AIM, afirmă: „Asociația Întreprinzătorilor Maramureș susține și organizează astfel de întâlniri cu mediul de afaceri zonal deoarece, în urma unor discuții constructive, se conturează un tablou general realist privitor la mediul de afaceri din Maramureș. Mai mult, prin consolidarea relațiilor profesionale între diversele companii din județ, putem fructifica mai ușor oportunitățile reale pentru evoluția companiilor și putem contribui la concretizarea unui mediu de afaceri transparent și modern al județului. Mulțumim invitaților pentru implicarea activă și pentru feedbackul valoros adus în cadrul acestui eveniment.”

Companiile invitate au fost:

Nr. crt. Nume firmă UAT Obiect de activitate
1. ROLY DENY ELECTRIC S.R.L. Vișeu de Sus Lucrări de instalații electrice
2. ALBROM S.R.L. Borșa Hoteluri și alte facilități de cazare similare
3. DI & CI S.R.L. Borșa Baruri și alte activități de servire a băuturilor
4. LIDER PROD FLEISCH MADALINA S.R.L. Borșa Prelucrarea și conservarea cărnii
5. DAN-ROX S.R.L. Borșa Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de construcții și a materialelor sanitare
6. CARIERA TOROIOAGA S.R.L. Borșa Extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei
7. BTT BORSA IMPORT-EXPORT S.R.L. Borșa Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat
8. REG CLUB S.R.L. Borșa Tăierea și rindeluirea lemnului
9. FERMA BOTEZAN S.R.L. Borșa Activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă
10. STRADEJAIR S.R.L. Borșa Transporturi rutiere de mărfuri
11. MARYRODI JUICE S.R.L. Cupșeni Fabricarea sucurilor naturale
12. COREMA DESIGN S.R.L. Borșa Întreținerea și repararea autovehiculelor
13. SKS MINMAR S.R.L. Borșa Lucrări de construcții a cladirilor rezidențiale și nerezidențiale
14. ADI ȘI FII COM S.R.L. Moisei Alte lucrări speciale de construcții
15. MOISEFLAR S.R.L. Moisei Silvicultură și alte activități forestiere
16. NORD TIMIS CONSTRUCT Borșa Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
17. BORȘA RUTIER TRANS S.R.L. Vișeu de Sus Transporturi rutiere de mărfuri
18. ALCOTIM GRUP CONSTRUCT S.R.L. Borșa Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
19. MOBI - LUX TEAM S.R.L. Borșa Tăierea și rindeluirea lemnului


În urma ședinței de Consiliu Director extins s-a întocmit „Declaratia AIM de la Borsa”, prin care s-au stabilit direcțiile principale de acțiune pentru perioada 2020 - 2024, în care se vor implica membrii AIM pentru creșterea prosperității zonei Maramureșului.

 Consiliul director al AIM

Contact Asociația Întreprinzătorilor Maramureș

Sediul social: Str. Griviței nr. 20, Baia Mare, jud. Maramureș email: office@patronatmm.ro Tel: +40.747.078.269
Copyright © 2024 l Asociația Întreprinzătorilor Maramureș membru al Uniunii Naționale a Patronatului Român